Lucrarea duhovnicească pentru dezrobirea, îmbunătățirea și desăvârșirea omului începe și se hotărăște înlăuntrul sufletului său, în inimă. Aici descoperim mai întâi raiul și iadul, aici ne întâlnim mai întâi cu Dumnezeu, aici simțim mai întâi bucuria fericirii și amărăciunea durerii. În inimă răsare soarele luminii, în inimă se ascunde întunericul nopții. În inimă avem templul lui Dumnezeu, zidit de El, locul luptelor duhovnicești, rădăcinile virtuților. În inimă purtăm cerul; aici sunt ascunse comorile cele mari: gândurile și sentimentele, bucuriile şi suferințele.
Când inima omului este mai adânc răscolită sau îndurerată, atunci ea suspină. Suspinul este un strigăt potolit de durere către Dumnezeu; un zbucium după Dumnezeu; e glasul omului duhovnicesc din noi. Cine suferă, suspină; cine se roagă, suspină; cine așteaptă mântuirea, suspină.„ Când te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mântui” zice profetul Isaia ( 30: 15); cine dorește cerul și fericirea cea veșnică, suspină; cine se mângâie, suspină; cine moare, suspină. În suspin dorim nemurirea, oftăm după locuința și fericirea veșnică, pentru care Dumnezeu ne-a dat arvuna Duhului, garanția dumnezeiescului har în Sfintele Taine. „ Fă, Doamne, ca inimile noastre numai după Tine să suspine, numai pe Tine să te iubească, numai pentru Tine să zvâcnească.”
Mare este puterea inimii omului! Dar mai mare decât aceasta este puterea inimii sufletului! Inima este reședința și motorul tuturor puterilor sufletești. Inima este centrul de lumină al sufletului, focarul din care ies raze și sclipiri fără de sfârșit.
„ Inima ne cheamă spre cer, inima ne leagă de pământ” ( Pilde 19: 17). O chemare, „o telegramă”, cum obișnuiesc eu să o numesc, am primit în dimineața zilei de 5 ianuarie, în timp ce mă aflam în Sfântul Altar. Neașteptată telegramă!… Cerul s-a deschis la cântarea îngerească: „ Sfinte Dumnezeule!”, iar sfinții și îngerii și-au făcut imediat simțită prezența… Liniște, bucurie, pace… Pentru câteva secunde, într-o adormire ca pentru veșnicie, timpul, pentru mine, s-a oprit în loc… inima a încetat să mai bată… Am simțit, pentru încă o dată, că Dumnezeu mă iubește! „ Da, – veți spune – secretul acesta îl știe toată lumea.” Tocmai aceasta încerc să vă spun: că nu îl știe toată lumea. De fapt, cu gura mulți spun asta și o repetă cu ușurință, dar de crezut o cred doar atunci când este bine. A crede că Dumnezeu te iubește nu e același lucru cu a constata că ai ceea ce îți dorești la un moment dat, ci înseamnă a crede că tot ceea ce ți se întâmplă în viață ți se întâmplă cu îngăduința Celui Care vrea să te mântuiești.
Totul s-a derulat cu repeziciune. Am intrat într-un labirint luminat în mii de culori! Am mers și am ajuns, în cele din urmă, într-un așa zis „ loc de întâlnire”. Acolo m-am întâlnit cu toți ai mei, căutând să-i îmbrățișez pe fiecare dintre ei. A fost a patra împunsătură a acestui „ ghimpe în trup ” care și-a făcut apariția în preajma sărbătorilor de Crăciun. Prima oară pe drumul de întoarcere spre mănăstire, a doua oară în ajunul Crăciunului, a treia oară în parcarea spitalului și ultima oară în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii din timpul zilei de 5 ianuarie.
Cursul vieții poate continua sau poate fi întrerupt în funcție de voința lui Dumnezeu. În Eclesiastul 12: 7 citim: „… până nu se întoarce țărâna în pământ și duhul la Dumnezeu care l-a dat.” Iată, voia Domnului a fost să mă întorc… căci rugăciunile tuturor celor prezenți la slujbă au devenit puternice datorită vieții jertfelnice duse de fiii duhovnicești ai mănăstirii. Datorită dragostei care mi-o purtați, rugăciunile au fost ascultate degrabă. Foarte debrabă! Dumnezeu s-a milostivit și… am revenit. Am primit îngăduința să mai rămân aici, în mijlocul vostru, astfel ca sufletele noastre să afle liniște și să guste iarăși sfânta bucurie a împreună slujirii lui Dumnezeu pe pământ. Slavă Ție, Doamne!
Viața este o șansă unică! Viața, această experiență comună a atâtor trăiri dintre care suferința se dovedește iar și iar cea mai scurtă cale de înnobilare a sufletului. Fără îndoială trebuie să am dreptate căci frecventarea ei intimă mi-a dezvăluit valoarea clipei prezente! „Iisus Hristos este același ieri și azi și în veci!” (Evrei 13:8) Viața este darul lui Dumnezeu și ne este dat cu o anumită limită de ani pe care noi nu o putem modifica, nu o putem face infinită, însă putem dobândi cheia care poate deschide ușile Raiului: să faci voia Domnului.
Bolile, necazurile, suferințele se întâlnesc la tot pasul. Nu există om care să le poată păcăli. Toate au același scop: mântuirea sufletului! Fiecare încercare este pentru Domnul doar un mijloc de a arăta oamenilor atotputernicia Harului Său mântuitor.
Să nu ne descurajăm niciodată în necazuri, nici să nu ne necăjim urmând gândurile noastre, ci să arătăm multă răbdare, hrăniți de nădejde, știind că Stăpânul nostru Cel Iscusit, chiar dacă ne lasă să încercăm necazurile, totuși nu ne trece cu vederea, ci vrea să ne încununeze strălucit luptele noastre. Așa au strălucit toți sfinții. De aceea și Apostolii ziceau: „ Prin multe suferințe trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu.” ( Fapte 14, 2) Însuși Hristos le spunea ucenicilor Săi prin gura sfântului apostol Pavel: „ Cei care vor să trăiască cucernic în Hristos vor fi prigoniți. ” ( 2 Timotei 3,12) Să nu ne mirăm, să nu ne supărăm ci, cu toată răbdarea, să suferim necazurile care vin peste noi! Să nu ne uităm la necazuri, ci la câștigul pe care îl culegem de aici. „ Și știm că celor ce iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucrează spre bine”, zice același apostol Pavel. Și când zice „ toate”, el se referă și la cele care ni se par cu anevoie de primit și la cele care ne întristează. „ Chiar necazul de ar veni, chiar moartea sau orice altceva, puternic este Dumnezeu de a le întoarce pe acestea în bine, fiindcă și aceasta atârnă de puterea Lui cea negrăită, ca pe cele anevoioase să le facă ușoare și să vină în ajutorul nostru.”
Necazurile și încercările nu sunt motive de întristare, ci de laudă și de bucurie. Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire continuă, dar nici într-o stare de suferință continuă. Ne dăruiește perioade de liniște și pace, pentru a ne mângâia și odihni, dar din când în când, uneori mai des și alteori mai rar, ne trimite și ispite și necazuri. Din ce motiv? Ca să alergăm la El și să-I cerem ajutor. Trebuie primită cu smerenie și cu dragoste Crucea dată nouă de sus, trebuie purtată cu răbdare. Dumnezeu, Care ne cheamă la El, este gata să reverse asupra noastră pacea și bucuria al căror izvor este El Însuși, numai să nu fugim de Cruce. Căci atunci s-ar putea să riscăm să devenim potrivnici Lui. Trebuie să fim luptători, căci Biserica noastră se numește Biserica Luptătoare, să nu dezertăm din luptă când e mai greu, să fim puternici până la sfârșit și atunci când se împlinește vremea ca să fim mutați în Biserica Triumfătoare, cununa va fi pe măsură. Dacă vreodată ai crezut că ai ajuns aproape de capătul puterilor, să îți aduci aminte că Hristos este deja aproape, te ține de mână. Personal, am simțit acest lucru! Credeți-mă și lucrați pentru mântuirea voastră și veți vedea și veți simți bunătatea și mila lui Dumnezeu!
Trece timpul prin noi prea repede, deși avem impresia că veșnicia ne stă la dispoziție încă de pe pământ. Ne cramponăn de amănunte care, atunci când se ivesc în viața noastră, par vitale, când, de fapt, sunt doar atât: amănunte! Noi suntem cei care le dăm importanța pe care nu o au. Dăm cuvintelor diverse alte înțelesuri decât ar avea și uităm să ne bucurăm de viață și de ce avem bun și frumos, plăcut Domnului.
Bucuria, oricâte oftaturi, lacrimi și întrebări ar fi bântuit-o, învie prin credință. Atunci, nu mai trebuie milioane de motive sau formule pentru a trăi bucuria. E de ajuns că ești, că poți fi un sprijin pentru cei din jur atunci când pașii li se împiedică sau sufletele li se sfărâmă. E de ajuns că Dumnezeu e cu noi. Bucuria, astfel, din trecătoare, devine o haină luminoasă, permanentă a sufletului.
Domnul este atât de bun cu noi! Nu pentru lucrurile pe care le facem, nu pentru că noi am merita sau pentru că suntem buni. Domnul este bun pentru că natura Sa este iubitoare și bună. Să căutăm și noi să fim buni și iubitori! Să nu uităm că datoria noastră creștinească este să ajutăm înainte de a ni se cere ajutorul, să fim acolo unde este nevoie de noi, să facem bine, să arătăm milostivire față de cei zăbavnici față de ea. „Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți?” ( Matei 5:47). Toți suntem ai lui Dumnezeu, toți suntem copiii Lui, fie că știm, fie că nu știm.
Sfântul Luca al Crimeei spune că: „ ziua în care nu am ajutat pe cineva, fie cu o vorbă, fie cu un mesaj, fie cu o încurajare, fie cu o rugăciune, fie cu un gând, este o zi pierdută.” Să învățăm cu toții, deci, să ne iubim mai mult aproapele, să fim mai buni și mai milostivi și atunci vom cunoaște adevărata bucurie, bucuria întru Hristos! Cine este aproapele nostru? Oricine are nevoie de ajutorul și de sprijinul nostru.
Să dăm dovadă de iubire, răbdare și milă! De la aceste trei virtuți, care se dobândesc prin „ purtarea crucii lui Hristos”, se ajunge mai departe la o stare sufletească numită „îndurerarea inimii”. Acesta este izvorul din care se adapă cel care suferă și îl face capabil să îndure toate încercările, să treacă prin moarte și să cunoască tărâmul veșniciei. Temelia acestei dureri este amintirea morții, de natura efemeră a vieții pe pământ și starea de suferință a omului în „ valea plângerii”. Aceste cugetări îl fac pe cei în suferință să-și amintească de Dumnezeu. Purtarea crucii cu dăruire și încrede în Dumnezeu este calea pe care sufletul omului se purifică și se pregătește să treacă prin moartea trupului în viața veșnică.
Să nu uitați că în rai nu puteți să ajungeți fără încercări! Sf. Dimitrie al Rostovului zicea: „ Toți sfinții și-au petrecut viața în necazuri și în suferințe, răbdând…” Deci, trebuie să răbdăm încercările cu nădejdea în Dumnezeu și așa vom dobândi cununa. Aduceți-vă aminte mărturia Sf. Ioan Gură de Aur: „ Din nimic nu avem mai mult de câștigat decât din suferință”. Și nu uitați de cuvintele pe care le-a spus însuși Domnul: „ În lume, necazuri veți avea, dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea.” ( Ioan, 10: 13)
„ A-I mulțumi lui Dumnezeu și celor de lângâ tine când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-I mulțumi, însă, când este furtună, atunci se arată adevărata recunoștință…” spune același Sf. Ioan Gură de Aur. Sunt oameni și clipe care ne marchează sau pe care, fără să conștientizăm, îi marcăm. Tocmai de aceea, ar trebui să fim mai atenți la tot ceea ce facem sau spunem, să conștientizăm importanța fiecărei clipe, fiecărui gest, fiecărui cuvânt, fiecărei fapte. Primim, încă dintru începutul vieții noastre, o cutiuță cu sentimente frumoase: inima. Ea este cea care, dacă ar fi ascultată de noi mai atent, ne spune: „ Atenție la drum!” Uneori, pe acest drum vom găsi oameni care au nevoie de noi ca să le dăruim din timpul nostru, din iubirea pe care, la rândul nostru, am primit-o.
Darurile cele mai prețioase sunt cele care nu au preț și unul dintre ele este timpul. Dăruiți-l fără inimă zăbavnică omului către care Dumnezeu vă îndeamnă! Timp în care să stați să-i ascultați, timp în care să-i sfătuiți și să le arătați că vă pasă de ei, timp în care să le insuflați speranță și credință, timp pentru sufletele lor, timp pentru ei, pentru a le mulțumi că există în viața noastră! „Primirea de oaspeți să nu o dați uitării, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri. ( Evrei 13:2) Bunătatea, iubirea, smerenia, blândețea și iertarea sunt daruri pe care le-am primit toți de la Dumnezeu pentru a le pune în slujba celor din jur.
De constatați că nu aveți posibilitatea să-i ajutați pe cei de lângă voi prin faptă și cuvânt, aduceți-vă aminte că o avem pe Maica Domnului și pe toți sfinții, sprijinitori tari înaintea Tronului Sfintei Treimi. Rugați-vă fierbinte și cu putere și veți vedea că rugăciunea voastră, oricât de slabă ar fi, este lucrătoare, căci puterea lui Dumnezeu se manifestă în ea. Sfântul meu stareț spunea așa: „ Rugăciunea nu-i un strigăt în pustiu”( Arhim. Zenovie). „ Acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor” ( Matei 18, 20). „ Cereți Tatălui Meu și vi se va da vouă!” ( Ioan 14, 13). Să fiți încredințați că lui Dumnezeu îi sunt bineplăcute aceste rugăciuni și că intervine, făcând minuni.
Mă bucur mult că sunt în viață și că mi s-a dat prilejul de a-mi drămui rămășița vieții mai departe în slujba lui Dumnezeu, cu timp și fără timp. Este darul pe care mi L-a întins Dumnezeu în acea dimineață, în ajun de Bobotează, de acolo, de sus, semn că El mă iubește atât de mult, încât și-a rupt o clipă din eternitate ca să-și întoarcă privirea spre mine. Bucurie sfântă…
Mulțumesc, Doamne, pentru toate binefacerile de care m-ai învrednicit! Te slăvesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine! „ Bucuriile mele să-L aibă pe Dumnezeu ca și izvor, durerile mele să-L aibă pe Dumnezeu ca și sfârșit!” Mulțumesc tuturor ierarhilor, preoților, monahilor, credincioșilor, autorităților centrale și locale pentru dragostea arătată față de acest moment din viața mea. Mulțumesc celor care m-aţi vegheat cu timp şi fără timp, celor care mi-ați fost alături, celor care ați fost la distanță, dar cu sufletul și gândul aproape, celor care m-ați sprijinit, celor care m-ați ajutat, celor care m-ați încurajat, celor care ați ridicat rugăciuni fierbinți la tronul lui Dumnezeu! Lista este infinită, oameni plini de iubire față de Dumnezeu și față de mine, oameni cărora le mulțumesc că mi-au fost, că îmi sunt și că îmi vor fi alături mereu.
Nu în ultimul rând, mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a fost dat să întâlnesc cele două colective de medici extrem de profesioniști din cadrul Institului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, secția cardiologie 1, București și Institutului de Boli Cardiovasculare „Pr. Dr. George I.M. Georgescu, secția clinică de chirurgie cardiovasculară, medici pentru care pacientul este în primul rând om și abia apoi bolnav. Profesionalismului colectiv i se mai adaugă câteva lucruri de care am fost impresionat: dăruirea, calmul, bunătatea și promptitudinea de care au dat dovadă toți.
Siguranța, unitatea, prietenia, precum și respectul pentru pacienți, calități deosebite ale acestor colective, sunt meritul unor oameni și profesioniști deosebiți care, cu naturalețe și devotament față de vocația de medic, știu să atragă în jurul lor oameni responsabili în misiunea pe care o au, de vindecare a trupurilor încercate de suferință.
Câteodată, uităm să le mulțumim oamenilor care ne împlinesc, uităm să le spunem cât de mult îi apreciem, că sunt o parte importantă a vieții noastre. Vă mulțumesc încă o dată tuturor!
„ Faceți tot ce vă spune inima, căci Dumnezeu este în voi!” și rugați-vă! Rugăciunea înseamnă să te trezești dimineața și să spui cu zâmbetul pe buze: „ Slavă Ție, Doamne! Bună dimineața, tuturor!”; rugăciunea înseamnă ca sufletul să-și pună nădejdea în Dumnezeu în fiecare secundă; rugăciunea înseamnă să stai, oriunde te-ai afla, cu gândul la Dumnezeu, de vorbă cu El; rugăciunea înseamnă să privești o floare sau un copac și să spui: „ Doamne, cât de frumoasă este creația Ta!”; rugăciunea înseamnă ca, atunci când ai o încercare, să reușești să-ți închizi ochii pentru cele din afară și să te gândești doar la iubirea lui Dumnezeu; rugăciunea înseamnă să-ți cunoști slăbiciunile și să spui: „ Doamne, eu nu știu ce să mai fac, trimite-mi Tu soluția! Rezolvă Tu problema!”; rugăciunea înseamnă să îi dedici lui Dumnezeu tot ceea ce faci și să-i mulțumești pentru tot ceea ce ai și ceea ce ești; rugăciunea înseamnă să pronunți numele lui Dumnezeu necontenit, pentru că numele Lui este plin de daruri, plin de putere, plin de iubire și de mântuire, rugăciunea înseamnă să-ți asculți glasul inimii, care este glasul lui Dumnezeu.
„ Rugați-vă neîncetat!”„Rugăciunea neîncetată este să aveți mintea pururea lipită de Dumnezeu cu multă dragoste, să atârnați cu nădejdea în Dumnezeu și să vă încredeți în El în orice ați face și orice vi s-ar întâmpla!” ( Sf. Maxim Mărturisitorul). Înțelegem că, de fapt, rugăciunea nu este o simplă repetare a unei formule de rugăciune, ci este o atitudine de rugăciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, sentimentul că ești lipit de Dumnezeu cu gândul, să simți că atârni de El. Înseamnă să te încrezi în Dumnezeu în orice ai face și ți s-ar întâmpla… Și atunci, această stare sufletească este primită de Dumnezeu ca o rugăciune.
N-ați simțit că viața este o călătorie? Că nu sunteți cetățeni, ci călători? Călători și trecători. Să nu ziceți: „Am această cetate sau pe cealaltă.” Nu aveți nici-o cetate. Aceea este sus iar cele de aici sunt calea. Așadar, călătorim în fiecare zi, câtă vreme firea merge. Unul merge pe un drum așternut cu averi, altul pe un drum înfundat cu aur. Suntem călători și drumeți, mai degrabă niște trecători neînsemnați. În ce fel? Vă voi spune: călătorul știe când intră undeva și când iese, căci este important și să ieși, și să intri. Știm când intrăm, dar din viața de aici nu știm când ieșim. Uneori, ne pregătim „ hrană” pentru mult timp, dar Stăpânul ne cheamă silit și ne zice: „ Nebunilor, cele pe care le-ați pregătit, ale cui vor fi? Căci în noaptea aceasta voi lua sufletele voastre.” ( Luca 12, 20) Ieșirea este nesigură, zidirea nestatornică, pretutindeni mii de încercări și valuri. Să ne îmbrăcăm întru Domnul nostru Iisus Hristos și să fim cu El în toată vremea, să-L avem veșnic în noi. Totul prin Iisus Hristos, totul pentru Iisus Hristos, totul în Iisus Hristos. A-L iubi pe Iisus Hristos, a-L primi pe Iisus Hristos, a ne dărui lui Iisus Hristos, a trăi din Iisus Hristos: iată toată viața creștină! „ Și nu eu mai trăiesc, ci Iisus trăiește în mine.” ( Galateni 2, 20)
Vă mulțumesc pentru fiecare rugăciune, pentru fiecare gând, pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare mesaj, pentru fiecare telefon, pentru fiecare vizită, pentru fiecare binecuvântare, care au contribuit la revenirea și însănătoșirea mea! Din bucuria care a inundat sufletul meu întorc înmiit înapoi către toți! Bunul Dumnezeu să vă trimită binecuvântarea Lui divină și să vă păstreze în lumina și dragostea Sa și Măicuța Lui sub Sfântul ei Acoperământ. Să ne ajute Dumnezeu să înmulțim talanții sufletelor noastre ca, dăruind la vremea cuvenită celuilalt cele de trebuință spre mântuire, să sporim vistieria de bucurie a lumii.
Al vostru fiu, prieten, frate,
părinte și rugător către Domnul,
Arhim. Zenovie Grigore
† Nechit
